Pe 28 iulie, reactorul 1 de la Cernavodă a fost oprit controlat. Nu mai era destulă apă în Dunăre ca să-l răcească. Nu s-a întâmplat nici în 2022, cel mai secetos an din ultimii 500 în Europa. A doua zi seara s-a anunțat și oprirea reactorului 2, iar decizia a fost retrasă a doua zi dimineața, după o noapte de verificări — cu avertismentul că oprirea poate deveni necesară în orice moment.
Guvernul a declarat stare de alertă energetică pentru toată luna august. A alocat 7 milioane de lei din fondul de rezervă pentru o intervenție de urgență la bifurcația Bala–Dunărea Veche, ca să împingă apa spre centrală. Se scufundă controlat barje încărcate cu sute de tone de piatră, ca să dirijeze debitul rămas. Seara importăm în jur de 1.700 de megawați, iar dacă se oprește și al doilea reactor am depăși 2.500 — adică vreo 20% din producția națională. S-a cerut sprijin de urgență Ucrainei.
În zilele astea, pe rețele a explodat o singură întrebare: cine ne-a închis minele de cărbuni?
Răspunsul nu e Bruxelles-ul. Le-am închis noi, printr-o lege votată la București, în schimbul unor bani pe care tot noi i-am cerut.
Ce am semnat, de fapt
Nu există nicio directivă europeană care să oblige România să închidă minele. Există un angajament al nostru, luat în două acte.
Primul e Planul Național de Redresare și Reziliență, aprobat în 2021. Al doilea e legea noastră de decarbonizare — Ordonanța de urgență 108/2022, aprobată prin Legea 334/2022 —, care prevede retragerea din funcțiune a 4.920 MW pe lignit și huilă până la 31 decembrie 2032, din care 3.780 MW până la finalul lui 2025, plus lucrările de închidere și ecologizare a carierelor, în același termen.
Adoptarea legii a fost ea însăși un jalon din PNRR, cu termen 30 iunie 2022. De-aia s-a dat pe ordonanță de urgență: ca să se încadreze în calendar.
Termenul de 2032 nu a picat din cer și nu ne-a fost impus de nimeni. L-a propus România, ca să fie credibil planul cu care cerea banii.
De ce am primit bani pentru asta
Aici e nodul pe care îl ratează toată dezbaterea. Banii nu au venit pentru închidere. Au venit pentru înlocuire.
PNRR nu e o plată de tipul „închideți mina, luați banii”. E un pachet de granturi și împrumuturi eliberat în tranșe, iar fiecare tranșă e condiționată de un set întreg de jaloane. Nu bifezi jalonul, nu primești tranșa — și nu doar partea de energie, ci toată tranșa.
Statul a pus în plan exact ce voia să construiască pe bani europeni: centralele pe gaze care urmau să ia locul cărbunelui, regenerabile, stocare. Portofoliul Ministerului Energiei din PNRR e de circa 1,177 miliarde de euro.
Partea socială a fost plătită separat. Închiderea minelor înseamnă județe întregi rămase fără economie, iar pentru asta există Fondul pentru o Tranziție Justă: o alocare de aproape 2 miliarde de euro pentru România, într-un program care ajunge la 2,53 miliarde cu cofinanțare, destinat pentru șase județe — Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Numai pentru firmele mici de acolo s-au deschis apeluri de peste 775 de milioane de euro.
Deci am fost plătiți pentru tranziție. Nu pentru gestul de a închide.
Ce trebuia să punem în loc
Patru centrale pe gaze. Gazul poluează mai puțin decât lignitul și, spre deosebire de solar și eolian, poate porni la comandă, când nu bate vântul și nu e soare. Pe hârtie, era înlocuitorul perfect.
Iernut, 430 MW, al Romgaz. Ișalnița, 850 MW, și Turceni, 475 MW, ambele ale Complexului Energetic Oltenia, adică ale statului. Și Mintia, 1.700 MW, singura privată.
Niciuna dintre cele trei ale statului nu e gata.
Iernut: zece ani, două contracte, un arbitraj
Primul contract pentru Iernut a fost semnat în 2016 cu spaniolii de la Duro Felguera, pentru 268 de milioane de euro fără TVA. Romgaz l-a reziliat în iunie 2021, cu lucrările executate în proporție de 65-70%.
Al doilea contract, tot cu ei, semnat în aprilie 2023 pentru aproximativ 70 de milioane de euro, a fost reziliat și el, pe 11 septembrie 2025. Compania spaniolă a contestat rezilierea la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de la Paris și susține că întârzierile și costurile suplimentare i se datorează Romgaz-ului. Între timp, a scăpat de datoriile către Romgaz în justiția spaniolă.
Din tot proiectul mai e de făcut aproximativ 2%. Termenul actual e 31 decembrie 2026, iar dacă e ratat se pierde definitiv finanțarea.
Ișalnița și Turceni: nu s-a prezentat nimeni
Complexul Energetic Oltenia a deschis procedurile de licitație abia în 2024 și 2025 — la doi-trei ani după ce se semnase termenul de închidere a grupurilor pe cărbune.
Prima licitație pentru Ișalnița a fost anulată în noiembrie 2024, pentru că nu a venit nicio ofertă. A doua s-a anulat automat, pentru că niciun ofertant nu a depus o ofertă financiară completă și conformă. La Turceni s-a prezentat un singur constructor.
Ca să atragă pe cineva, estimările au fost majorate dramatic: de la 1,66-2,51 miliarde de lei, la 2,66 miliarde pentru Turceni și 3,77 miliarde pentru Ișalnița. Angajamentul față de Comisia Europeană a fost împins la 2029.
Cauza de fond e aceeași peste tot: s-a pornit prea târziu, într-o piață care se scumpise deja. După 2022, toată Europa a comandat simultan turbine pe gaz. Prețurile au crescut cu vreo 50%, livrările au intrat pe liste de așteptare de ani de zile, iar caietele de sarcini întocmite la prețuri vechi n-au atras pe nimeni.
Mintia: singura care se ridică e privată
Termocentrala Mintia, de lângă Deva, a murit exact din lipsa unei investiții. Nu avea instalație de desulfurare, iar în iulie 2015 Garda de Mediu i-a oprit activitatea pentru neconformare la normele de mediu. În 2017 se scria că salvarea ei ar costa peste 200 de milioane de euro. Banii nu au fost puși niciodată. A intrat în insolvență pe 14 noiembrie 2019 și a fost băgată în conservare în vara lui 2021. Până atunci acumulase pierderi de 685 de milioane de lei și un ajutor de stat ilegal de 390 de milioane, care trebuia recuperat.
A fost scoasă la licitație de patru ori. Pe 26 august 2022 s-a prezentat un singur ofertant: Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, cu sediul în Irak. A luat-o cu 91,23 milioane de euro, exact prețul de pornire, adică 100% din valoarea de piață. Prin contract, cumpărătorul s-a obligat să ridice până la 31 decembrie 2026 minimum 1.290 MW capacitate nouă, din care cel puțin 800 pe gaz și regenerabile.
Și chiar construiește. Proiectul e realizat în proporție de aproximativ 83%, s-au investit în jur de 1,2 miliarde de euro dintr-un total anunțat de circa 1,4, ținta e 1.700 MW, iar producția e estimată pentru septembrie 2026. La finalizare ar fi cea mai mare centrală pe gaze dintr-un singur amplasament din Uniunea Europeană. Contribuția statului: vreo 7 milioane de euro din Fondul pentru Modernizare, pentru conducta de alimentare cu gaz.
Iar de acest șantier privat atârnă acum calendarul public. Transelectrica și studiul de adecvanță a sistemului energetic național se bazează pe megawații de la Mintia ca să poată fi închise grupurile pe lignit.
Ce cerem acum la Bruxelles
Pe 16 iulie 2026, guvernul se pregătea să ceară Comisiei Europene modificarea jalonului 119a din PNRR — cel care privește închiderea grupurilor de la CE Oltenia, plus Craiova și Govora. Cererea: păstrarea în funcțiune a 854 MW la Turceni și Rovinari, cel puțin până în 2027. Transelectrica recomandă trei grupuri la Rovinari, unul dintre ele în rezervă tehnică, și două la Turceni, tot cu unul în rezervă.
Solicitarea urmează să fie făcută după depunerea cererii de plată numărul 5, pe 7 august. Contextul: la acea cerere, România avea îndeplinite 33 din 75 de jaloane și ținte, pentru o sumă brută de 2,66 miliarde de euro.
Și Germania? Partea în care criticii au dreptate
Legea germană de ieșire din cărbune fixează termenul la 2038 — cu șase ani mai târziu decât al nostru. Bazinul renan a fost accelerat la 2030, dar bazinul Lusației rămâne la 2038. Iar mina Garzweiler scoate și azi între 20 și 25 de milioane de tone de lignit pe an.
Deci da: nemții mai au mine deschise, iar termenul lor legal e mai lung decât al nostru. Asta e partea reală a nemulțumirii.
Și partea în care se înșală
Redeschiderea centralelor germane pe cărbune, în 2022, nu a fost o schimbare de politică, ci o clauză de criză, după ce Rusia a tăiat gazul. A fost adoptată o ordonanță privind rezerva de aprovizionare, valabilă de la 1 octombrie 2022 până la 31 martie 2024.
În toată Europa au fost readuse pe piață 26 de unități pe cărbune, dintre care 19 germane. Au funcționat la 18-27% din capacitate și au produs 4 TWh — adică 0,9% din producția de cărbune a Uniunii Europene. În 2024, șapte dintre ele au fost oprite definitiv, după încheierea sezonului de încălzire.
Iar la întrebarea „de ce lor le e permis și nouă nu” există un răspuns tehnic, nu unul politic: centralele germane redeschise respectau normele de poluare în vigoare. Dintre termocentralele românești pe cărbune, una singură îndeplinea standardele BAT din Directiva privind Emisiile Industriale. Nu e o poartă deschisă pentru ei și închisă pentru noi. E o poartă prin care noi nu încăpem.
Cine vorbește acum
Pe 31 iulie, la B1 TV, fostul președinte Traian Băsescu a spus că situația nu e doar proastă administrare: „Nu vreau să par exagerat, dar cred că este un caz penal. Nu numai un caz de bad management, este un caz penal.” A adăugat că „am ajuns cu niște panarame de miniștri ani și ani de zile, indiferent de numele lor” și că „am văzut numai papițoi la energie. De ăștia care vorbesc frumos și n-au făcut nimic. N-au făcut o termocentrală pe gaze”. Despre reactor: „Vă dați seama că noi ne jucăm cu un reactor nuclear acum, care este în risc de a rămâne fără apă de răcire.” I-a cerut președintelui Nicușor Dan să declare stare de urgență, argumentând că starea de alertă nu permite măsuri care ating drepturi, cum ar fi întreruperea alimentării cu energie.
Trebuie spus limpede: „caz penal” e evaluarea lui politică. Nicio autoritate nu a anunțat vreo anchetă pe deciziile invocate. Iar Băsescu a condus țara zece ani, într-o perioadă în care nici atunci nu s-au ridicat capacități noi de producție în bandă.
În paralel, europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a mers pe altă rută: a publicat numărul hidrocentralelor din Germania și Austria și a încheiat cu o întrebare — „e destul de multă apă care nu mai curge pe Dunăre, nu-i așa?” —, declarându-se „climatosceptic”. Nu a afirmat nimic verificabil. A lăsat concluzia pe seama publicului, care a tras-o singur și a distribuit-o.
Iar fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, spune acum că România „are toate argumentele” să ceară prelungirea funcționării grupurilor pe cărbune, pentru că „nu putem renunța la ele fără să punem ceva în loc”. Ministerul Energiei susține menținerea capacităților CE Oltenia până la operaționalizarea completă a noilor centrale.
Toți au dreptate cu ce spun acum. Problema e ce au făcut atunci când conta.
Concluzia
Nu ne-a închis nimeni minele. Le-am pus noi pe un calendar, într-o lege scrisă de noi, ca să primim bani pe care i-am cerut noi, pentru centrale pe care nu le-am construit.
Diferența dintre noi și Germania nu e în tratament. E în ce a făcut fiecare cu anii dintre semnătură și termen. Ei au construit înlocuitorii. Noi n-am terminat nici Iernutul, început acum un deceniu, la care mai e de făcut 2% — și acum cerem Bruxelles-ului amânare, ca să nu rămânem pe întuneric.
Asta nu e o conspirație împotriva României. E administrația României.
Mihai Răzvan ROTARU
👉 Vrem să auzim și părerea ta! Tu ce crezi — cine ar trebui să răspundă pentru centralele neconstruite? Spune-ți părerea în comentarii sau scrie-ne.
📬 Dacă ai idei de subiecte, informații din comunitatea ta sau materiale video ori fotografii care merită văzute, trimite-le pe adresa redactia.voxup@gmail.com. Suntem aici să ascultăm și să documentăm împreună.
