Strada Mihai Viteazul din Tulcea a fost desfăcută acum trei ani și n-a fost terminată nici până azi. „Numai bălării fac”, spune un bărbat care locuiește pe ea.
E doar una dintre lucrările deschise deodată în tot orașul, dintre care puține ajung să se închidă.
Acolo unde se face totuși ceva, rezultatul e greu de explicat: fântâna arteziană din centru se spală o dată la patru-cinci zile, iar apa se duce la canal, la câțiva pași de pomii uscați, pe care nu se duce nimeni să-i ude.
Locurile de joacă sunt închise sau vandalizate.
Asta descriu oamenii care trăiesc aici, întrebați ce nu merge în orașul lor.
Nemulțumirea are mereu aceeași formă: se începe mult, se termină rar. „Măcar făceam mai puține, dar le terminam pe toate. Așa începem 100, nu terminăm nimic.”
Întrebați ce i-ar arăta unui om venit prima oară în Tulcea, tulcenii răspund cu ce se vede din stradă: „Nu prea avem multe, doar gropile și șanțurile, străzi de demolat și neterminate.”
Reproșul vine și de la cei care l-au votat pe primar. Un pensionar de pe strada Mihai Viteazul începe chiar cu asta: „Am crezut în primarul ăsta, că a venit din Luncavița, că a adunat banii europeni și a investit în toate străzile.”
Continuarea îl nemulțumește: „Le-a luat la rând, dar niciuna n-a terminat-o.” Totuși spune că „lucrarea de pe Grivița” a fost făcută de o echipă de străini care „au lucrat corect”.
Explicația administrativă circulă și ea prin oraș: lucrările merg pe fonduri europene și trebuie începute la termen, altfel banii se pierd. „De aceea s-au început multe lucrări și multă lume nu înțelege chestia asta.” Argumentul lămurește de ce se sapă peste tot deodată și lasă neatinsă întrebarea celor care așteaptă să se și termine.
Ce se vede de la fereastră
Orașul se judecă și din lucruri mici. O femeie care locuiește în fața Pieței Civice numără zilele dintre spălările fântânii: „Maxim patru-cinci zile o spală și tone de apă aruncă la canal, dar nu se duc să se ude pomii, care sunt uscați.”
Pomii aceia fuseseră tăiați din fața blocului ei, iar cei puși în loc au fost călcați de mașini. „Deci n-avem verdeață, în primul rând.”
Copiii au și mai puțin. „Nici locuri de joacă deschise nu se găsesc. Și care sunt, sunt vandalizate, stricate, rupte.” Parcarea de reședință, plătită prin taxă, arată la fel: „e varză, gropi”. Verdictul se extinde repede la tot orașul — „e dezastru în Tulcea”.
Tabăra de la Bididia
La marginea orașului, lângă lacul Bididia, a funcționat o tabără de vară pentru copii.
Un cetățean care a lucrat acolo ca gardian spune că i-a arătat primarului Ștefan Ilie ce mai rămăsese din ea, la începutul mandatului: „Am zis: domn’ primar, ce frumos era înainte, aveam grădină botanică. Acum numai stricăciuni, tot, tot, tot. Și a zis: da, da, da, facem.”
„Și nici în ziua de azi nu a făcut nimic”, spune el.
Un singur angajator
Locurile de muncă duc mereu în același loc. „La noi se găsesc numai în șantierul naval.” Dependența e recunoscută fără menajamente — „ne rugăm cu șantierul naval, că dacă nu era, nu știu ce ar fi fost” — și dusă până la capăt: „dacă se închide și ăla, s-a dus”.
Salariile fac restul calculului. „Te duci într-un loc de muncă și să nu-ți ajungă cu ce să trăiești. Dacă chiria e o mie de lei, cu ce să rămâi?” De aici și concluzia care se aude cel mai des: „E un oraș din care se pleacă, dar nu vine nimeni.
Un oraș care scade pe an ce trece.” O voce contrazice această idee, cu jumătate de gură: „Dacă le cauți, găsești. Dar unde cu angajare, unde fără angajare, știți cum e.”
Primarul, văzut rar
La întrebarea dacă l-au văzut vreodată pe primar ul Ștefan Ilie pe stradă, printre oameni, răspunsurile se repetă aproape identic. „Niciodată nu l-am văzut.” „Nu. Rar.” „Nu. Și nici nu-mi doresc.” „Din păcate, nu. Din câte am înțeles, nu prea are obiceiul ăsta.”
Excepția vine dintr-un bloc din spatele primăriei, de unde se vede parcarea de serviciu: „Văd că merge printre oameni aici, nu trebuie bodyguarzi.” Ceilalți au altă explicație pentru absență: „El se ascunde, că multă lume îl huiduie, mai ales pensionarii.”
Comparația cu Constantin Hogea, primarul de dinaintea lui, vine de la sine: „Hogea s-a mai plimbat prin oraș pe aici, dar el nu. Evită.”
De la absența de pe stradă, discuția ajunge la audiențe. „Asta stă acolo în cuibarul lui. Nu iese, Doamne ferește, și nici nu te primește în audiență.” Cererea din spatele reproșului e simplă: „Poate și pe noi, ca bătrâni și locuitori de o viață aici, ar trebui să ne mai asculte.”
Pe site-ul Primăriei Municipiului Tulcea există o pagină de audiențe și o procedură de înscriere. Ce spun oamenii este însă experiența lor.
Ce note a primit primarul
Notele acoperă toată scara. „Eu cred că nu este notă. Îți spun: zero tăiat.” „Patru, ce să-i dau?!” „Un șase, ca să nu fie cinci, că totuși vrea să facă.” „Undeva la șapte, șapte și jumătate. Avem de ce să ne plângem, dar nici notă minimă nu pot să-i dau.” „Opt.”
Cea mai nuanțată explicație însoțește o notă în scădere: „Mandatul anterior, nouă. Mandatul actual, opt. Dar lucrurile merg într-o direcție bună.”
Punctul de plecare e comun — orașul e plin de șantiere — iar drumurile se despart la întrebarea dacă se vor termina vreodată. Cel mai scurt răspuns îl dă femeia care se uită la fântână de la fereastră:
„Ne-am obișnuit de acum cu răul.”
Mihai Răzvan ROTARU
Ce ai schimba tu, întâi, în orașul tău? Scrie-ne la redactia.voxup@gmail.com.
