Pe 3 august, Consiliul Local Cogealac a votat, în sfârșit, predarea apei către RAJA. Decizia închide un capitol care a ținut șase ani și care merită povestit până la capăt, pentru că e povestea unui sistem de apă construit din bani europeni și lăsat să se degradeze, în timp ce oamenii erau ținuți cu impresia că apa le vine gratis, de la Dumnezeu.
Le-a venit, într-adevăr, fără factură. Numai că nu era apă potabilă, dar asta nu le-a spus-o nimeni.
Reconstituirea care urmează se bazează în principal pe declarațiile lui Hristu Pândichi, expertul contabil numit administrator special al societății de apă a comunei, date pentru VOX UP în două interviuri filmate la sfârșitul lunii iulie, acasă la el și la sediul societății. Acolo unde afirmațiile lui privesc alte persoane, am precizat asta explicit.
Li s-a spus că apa e gratis fiindcă vine de la Dumnezeu
Ideea că apa e de la Dumnezeu a intrat în comună în campania electorală din 2020. Administratorul a povestit că i-a fost repetată de oameni ori de câte ori a încercat să încaseze: „Lumea ne spune că apa este de la Dumnezeu și la Cogealac nu se încasează.” Sursa a atribuit-o „staffului de campanie al domnului primar, care candida la vremea respectivă”. Prin urmare, din 2020 și până în vara asta, societatea nu a mai încasat practic nimic.
Ce au primit, de fapt
Localnicii s-au bucurat că nu plătesc, dar apa care le-a curs la robinet nu era potabilă. Direcția de Sănătate Publică a analizat-o și a stabilit că poate fi folosită doar ca apă menajeră sau fiartă înainte de consum. Raportul și recomandarea au ajuns la primărie și acolo au rămas.
Administratorul a spus-o fără ocolișuri: „Am adus la cunoștință, probabil că și primăria a primit raportul, dar nu s-a luat nicio măsură.” Iar întrebat dacă populația a fost anunțată, a răspuns simplu: „N-au informat oamenii.”
Ultima analiză de calitate a apei fusese făcută cu aproape un an înainte, după ce contractul cu DSP expirase, și ieșise, spune el, dezastruos. Ca să fie luate probe noi ar fi trebuit plătită deplasarea specialiștilor — bani pe care societatea nu i-a avut. Între timp, stațiile de pompare au rămas fără gard și fără capace la puțuri: „Se intra cu oile și le pășteau în stațiile de pompare.” Apometrele erau ieșite din metrologie din 2020.
Cu alte cuvinte, în anii în care oamenilor li s-a spus că apa e un dar, nimeni nu putea garanta că e bună de băut.
Cât a costat darul
Cantitatea consumată a rămas înregistrată în apometrele stațiilor, sigilate de Apele Române. „După calculele mele, s-au consumat peste 1.200.000 de metri cubi de apă în perioada aceasta, din 2020 la zi”, a spus administratorul. Paguba, în estimarea lui, se apropie de un milion de euro.
În 2024, spune administratorul, s-au tăiat chitanțe de circa 250.000 de lei pentru facturi neachitate din 2021, fără ca banii să existe fizic, iar în paralel au fost stinse ștate de salarii vechi: „S-au creat niște hârtii pentru alte hârtii.” Iar o firmă privată, News Construct, ar fi achitat la ANAF, pentru societatea publică, suma de 165.000 de lei, fără să fi prestat ceva: „N-a prestat nimic.”
Sistemul de 8 milioane de euro, lăsat să se strice
Infrastructura nu a fost niciodată a societății, ci a Consiliului Local, asociatul ei unic. A fost construită din fonduri europene, la o valoare de aproximativ opt milioane de euro, pentru patru localități: Cogealac, Tariverde, Râmnic și Gura Dobrogei, dar a funcționat doar în două.
La Gura Dobrogei stația a fost predată la cheie și lăsată nefolosită. Pompele au fost demontate și duse acolo unde se stricaseră altele — „dacă se ardea o pompă la Cogealac, se lua de unde nu era pornit” — iar sătenii i-au văzut pe angajații primăriei cărându-le.
O parte au fost aduse înapoi, dar nu toate mergeau. Oamenii au depus cereri de racordare și au primit un deviz de vreo 1.700 de lei, apoi nu s-a mai întâmplat nimic. La robinetele lor nu a curs niciodată apă!
În tot acest timp, nimeni nu a inițiat un proiect de reabilitare. „Au trecut, să zic, 13-14 ani de când este în folosință”, a spus administratorul, care a întrebat, la rândul lui, dacă cineva din primărie sau din consiliu s-a gândit să ceară fonduri pentru refacerea rețelei.
Societatea care ar fi trebuit să o întrețină nu a avut cu ce. Ajunsese fără niciun angajat — „erau vreo 27 de inși la societate, și acum nu avem niciunul” — și fără nicio unealtă: „Noi nu avem nicio lopată, nicio roabă, absolut nimic.” Administratorul a mers trei ani la stații cu mașina personală, ba chiar a fost obligat să plătească din pensie o amendă judiciară pentru o vină care nu era a lui și banii nu i-au fost returnați.
Cine a fost de vină
În ședința din 3 august, administratorul a lipsit, dar a fost discutat pe larg. Un consilier a spus că „nu are nicio calitate și nu are capacitatea profesională, morală, nici atât și niciun interes local”. Altul a întrebat pentru ce a luat banii în anii petrecuți în funcție. Mutarea pompelor i-a fost pusă direct în cârcă. Primarul i-a reproșat că nu a preluat patrimoniul: „N-a luat un inventar?”
Pândichi anticipase asta: „Le-am spus de câteva ori, și domnului primar, și în Consiliul Local, că se urmărește un țap ispășitor.”
Tot în acea ședință, un alt consilier a spus lucrurilor pe nume: patronul societății de apă era chiar Consiliul Local, iar consiliul nu a fost în stare să angajeze personal calificat de vreo douăzeci de ani.
Ce preia RAJA și ce rămâne în urmă
Pe 3 august au fost nouă voturi pentru și două abțineri, pentru trecerea apei la RAJA. Nu a fost prima încercare: în primăvară, același consiliu respinsese soluția, iar primarul trimisese către RAJA o adresă în care scria că preluarea „nu este oportună”.
În august, primarul le-a cerut consilierilor să voteze pro — „trebuie să intrăm în legalitate cu apa” — iar cei doi care s-au abținut au cerut să se consemneze că vor condiții clare puse operatorului, la următoarea întâlnire.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu serviciul de salubrizare, despre care Pândichi crede că urmează să intre în insolvență.
Mihai Răzvan ROTARU
👉 Vrem să auzim și părerea ta! Cine crezi că ar trebui să scoată înapoi cel milion de euro: administratorul, primarul sau consiliul care era patronul societății?” Participă la discuție în comentarii sau scrie-ne.
📬 Dacă ai idei de subiecte, informații din comunitatea ta sau materiale video ori fotografii care merită văzute, trimite-le pe adresa redactia.voxup@gmail.com. Suntem aici să ascultăm și să documentăm împreună.

