Copiii de la afterschool-ul Ludens, însoțiți de îndrumătoarea lor, Carmen Pencea, au participat la o activitate de educație artistică desfășurată la Muzeul de Artă Constanța.
Pe parcursul vizitei, cei mici au explorat lucrări din colecția muzeului, au discutat despre poveștile ascunse în operele de artă și au fost încurajați să observe detalii, să pună întrebări și să își exprime propriile interpretări.
„Am avut bucuria de a-i primi în vizită pe copiii de la afterschool Ludens, însoțiți de îndrumătoarea lor, doamna Carmen Pencea. Împreună am descoperit povești ascunse în operele de artă, am privit cu atenție, am pus întrebări, ne-am lăsat imaginația să zboare și, apoi, am transpus în culoare propriile noastre idei. Fiecare lucrare a fost diferită, iar acest lucru ne-a reamintit că frumusețea se naște din felul unic în care fiecare copil privește lumea. Vă invităm să descoperiți câteva imagini din această frumoasă întâlnire cu arta, creativitatea și bucuria de a învăța împreună. Activitatea a fost coordonată de Smaranda Tulea, alături de Alexandra și Daniel”, transmit reprezentanții Muzeului de Artă Constanța.









